UNTOLD, PRIMUL FESTIVAL PARTENER AL PARLAMENTULUI EUROPEAN!
Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea au anunțat la Bruxelles un parteneriat cu Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din cadrul Parlamentului European, prin Președinta acestei Comisii, europarlamentarul român Adina Vălean și în prezența europarlamentarului belgian, Ivo Belet. Parteneriatul vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării deșeurilor, a economiei circulare și implicit a colectării selective. Adina Vălean și Ivo Belet și-au arătat susținerea față de inițiativa fondatorilor UNTOLD în contextul necesității de conștientizare a publicului asupra problemelor de mediu, la nivel european. Obiectivul principal al acestui parteneriat este de a lucra împreună pentru ca UNTOLD să devină un festival 100 % sustenabil si verde.
După cele 3 ediții, UNTOLD este deja un model de bune practici pentru industria de evenimente din România, dar și din străinătate, iar din acest motiv, organizatorii festivalului își propun să deruleze în perioada imediat următoare o serie de acțiuni de conștientizare a tinerilor asupra reciclării și a impactului plasticului asupra mediului, transformând UNTOLD în model de festivaluri orientat către sustenabilitatea mediului înconjurător. Prima acțiune pe care organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD, o va derula în baza acestui parteneriat cu Parlamentul European va fi realizarea unei zone în festival ce va fi dedicată unei instalații decorative construită din plastic reciclat cu o lungime de 7 metri și o înălțime de aproape 3 metri.
UNTOLD LANSEAZĂ LA PARLAMENTUL EUROPEAN O PROVOCARE UNIVERSITĂȚILOR DIN EUROPA
În toamna acestui an, organizatorii UNTOLD vor lansa alături de Președinta Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranța Alimentară din cadrul Parlamentul European, Adina Vălean, o competiție internațională între universitățile din principalele orașe europene, prin care tinerii să propună un proiect de reciclare-conștientizare. Studenții interesați de acest subiect se vor putea înscrie în echipe de câte 3 persoane să dezvolte un astfel de proiect care mai apoi să poata fi implementat în festivalurile din întreaga Europa.
Câștigătorii vor fi premiați cu un internship de 1 săptămână în cadrul Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din cadrul Parlamentului European, cu o vizită la UNTOLD 2019, precum și cu finanțarea proiectului și expunerea lui în cadrul festivalului. Fondatorii UNTOLD si Presedinta Comisiei de Mediu vor organiza o serie de conferințe paneuropene, în toate aceste universități pentru promovarea acestei acțiuni. Organizatorii competiției vor lansa în perioada imediat următoare invitația de a se alătura campaniei, tuturor universităților cu prestigiu din România și Europa.
VIZIUNE COMUNĂ ÎNTRE UNTOLD ȘI PARTENERII FESTIVALULUI, PE TEMA RECICLĂRII
UNTOLD are alături unele dintre cele mai puternice companii din România, cu care organizatorii împărtășesc valori comune și sunt alături de cele două festivaluri în dezvoltarea modelului comun de bune practici. Susținerea pe care o oferă se manifestă și dincolo de parteneriatul comercial, acțiunile de responsabilitate socială reprezentând un pilon important în strategia comună de implementare a parteneriatului pe termen lung, dintre care amintim câteva exemple ce vor fi implementate în acest an:
1.Kaufland România va amplasa la UNTOLD un automat de colectare selectivă pentru materiale plastice;
2.Ursus Breweries va implementa un circuit de automate de colectare și reciclare instant a dozelor de aluminiu iar consumatorii vor putea câștiga premii la fiecare 5 doze reciclate;
3.Coca Cola HBC România va avea bin-uri de colectare selectivă în perimetrul festivalului, un photobooth cu activare în momentul reciclării unei doze și un punct de informare despre importanța colectării selective și reciclării;
4.În premieră pentru Europa, la UNTOLD, Jaguar va pune la dispoziție SUV-uri 100% electrice care vor fi folosite pentru transportul celor mai importanți artiști.
Adina Vălean, Președinte Comisia de Mediu, Parlamentul European: “Este pentru prima dată când organizatorii unui mare festival de muzică vin în Parlamentul European și lansează o asemenea inițiativă. Cred că publicul tânăr în special este cel mai dornic și deschis în a afla și a înțelege modalitățile de protejare a mediului înconjurător. Acestea sunt reglementate prin legislații europene adoptate cu succes precum Pachetul Deșeuri sau care urmează a fi negociate precum Strategia pentru plasticul de unică folosință în cadrul Comisiei pe care o conduc. Felicit fondatorii festivalurilor Untold și Neversea pentru angajamentul civic dar și pentru faptul că au ales să facă acest program de conștientizare la nivel european și nu s-au limitat doar la România. Este o mândrie de fiecare dată când un lucru bun pornește din România și se concretizează și în străinătate. ”
Bogdan Buta, Director General UNTOLD “Ne bucurăm că suntem primul festival din România și din Europa care încheie un parteneriat cu Comisia pentru Mediu din Parlamentul European care vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării și a impactului plasticului asupra mediului. Sperăm ca exemplul nostru să fie preluat de toți organizatorii de evenimente din Europa.”
Ivo Belet, Membru Comisia de Mediu, Parlamentul European: “Realizările UNTOLD sunt deja de notorietate la nivel european iar inițiativa pe care ei au lansat-o azi, aici la Bruxelles, poate servi ca model pentru toate celelalte festivaluri din Europa. Noi, în calitate de membri ai Comisiei de Mediu din Parlamentul European, ne angajăm să susținem aceste demersuri mai ales ca ele vin pe fondul unei nevoi acute de conștientizare a publicului asupra necesității reciclarii, iar festivaluri majore precum UNTOLD din România sau Rock Werchter din Belgia, de exemplu, sunt vocile cele mai ascultate de către publicul tânăr.”